CarmenSylva Rover câștigă Exo-RO 2015

Picture1

Vineri, 11 septembrie, împreună cu doamna profesoară Mihaela Poteră, am pornit dimineața spre Buzău cu gandul că orice s-ar întâmpla la concurs, vom câștiga experiență și că nu avem de unde să știm ce urmează. Într-adevăr, a fost prima oară când încercările noastre de a ghici pașii pe care aveam să îi facem, nu s-au potrivitthumb_IMG_3160 deloc cu realitatea.

Închipuirile noastre au fost date peste cap imediat ce am ajuns la Casa Matei unde am petrecut două zile și jumătate tratați cu ospitalitate și căldură. Dealurile verzi, încă iertate de toamnă, ne inconjurau și completau peisajul primitor, încărcat de bună-stare, îndemnându-ne să uităm că am rupt din calendar, de zile bune, ultima lună de vară. Ceilalți participanți erau la fel de sfioși ca noi, avănd în vedere amalgamul de noutăți cu care am fost bombardați încă de când am pașit dincolo de pragul pensiunii, într-o lume în care urma să fim tineri oameni de știință pentru câteva zile. Cu toții eram, însă, dornici să uităm de stresul viitoarei competiții și să ne familiarizăm cu împrejurimile și colegii care au devenit realitate din paginile de… Facebook.

11702877_1625668034355760_786408084484093982_nDupă ce ne-am acomodat, am servit o masă copioasă numai bună după drumul lung, și am avut ocazia să cunoaștem celelalte echipe. Primii concurenți cu care am interacționat au fost cei din echipa RobotsRover, doi băieți și o fată, la fel ca noi. Foarte simpatici și aparent deloc emoționați, au împărtășit cu noi atât informații despre roverul lor, cât și despre ei înșiși. Cu siguranță ne-au ajutat și pe noi să ne destindem.

Am avut ocazia să facem cunoștiință și cu echipa Tomis de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, colegii noștri Constănțeni. Deși exista o rivalitate subtilă între noi, mai mare decât între ceilalți, nu am lăsat asta să ne strice încântarea de a ne cunoaște: am decis să păstrăm legătura și ambele echipe, atât noi cât și ei, am fost fairplay și prietenoși, dornici să învățăm unii de la alții și să ne susținem reciproc pe tot parcursul concursului.10533446_1641312902791273_1278618912933041_n

A urmat prima probă a competiției. Au început și emoțiile. Ce aveam noi de făcut nu era chiar complicat: pe baza unui PowerPoint de cinci slide-uri, a trebuit să prezentăm în zece minute echipa, roverul și tot ce am făcut pentru competiție în ultimele două luni. Însă faptul că tot ce vorbeam trebuia spus în engleză, în fața tuturor echipelor și juriului, contra timp, vă spun sincer, ne-a cam băgat în sperieți. Totuși s-a dovedit că emoțiile noastre au fost constructive, astfel încât, încercând să le ascundem, am părut dezinvolți și am reușit să atragem atenția juriului.

După ce am trecut de prezentare, ne-am mai relaxat, iar speranțele că putem câștiga, au crescut. Mai târziu, fiecare echipă a purtat o discuție în particular, în sala de conferință, cu juriul pe baza construcției roverului, o așa numită inspecție tehnică, desigur, tot în engleză. Jurații nu au fost deloc indulgenți, provocându-ne cu întrebări care mai de care mai sofisticate, abia așteptând să ne prindă în capcană. Dar nu am ezitat. Am jonglat cu răspunsuri pe măsură, am adăugat detalii semnificative dar și infime, astfel încât am demonstrat că munca depusă în construirea și programarea roverului a fost făcută în totalitate de noi… Am păstrat balanța înclinată în favoarea noastră. Am constatat că, încet, cu pași mici, cu fiecare probă, fiecare răspuns corect sau greșit, adunam puncte ce aveau să decidă locul nostru în clasament. Am considerat că până atunci ne descurcaserăm destul de bine. Însă nu am putut în niciun moment al competiției să ne autoevaluăm corect pentru că, deși știam cu exactitate ce am făcut noi, performanța roverului nostru, nu știam ce au făcut ceilalți. Și mai mult de atât, nu știam criteriile după care juriul ne evalua… Tot ce am putut face a fost să strângem din dinți și să ne străduim să dăm tot ce aveam mai bun.

Prima noapte petrecută la Buzău a fost interesantă. Alex și Răzvan au avut repartizată o cameră cu patru paturi la mansardă, iar eu și doamna profesoară se presupune că trebuia să dormi m la altă pensiune în prima noapte. Dar cum spiritul nostru de echipă ne-a ținut nedespărțiți și, desigur, restaurantul de jos făcea pizz
a pe vatră, Ioana, Alex și Răzvan, trei voinici, am rămas să tăiem stresul competiției în opt felii și să-l mâncăm urmărind Insidious 3. Aproape de ora 24, doi flăcăi necunoscuți au bătut la ușa camerei. O să trec peste detalii, însă așa am ajuns să petrecem noaptea împreună cu Robert de la echipa Autovortex, care a ocupat ultimul pat liber. Am început cu discuții plictisitoare despre programare și circuite și servomotoare și… am continuat așa toată noaptea. Desigur, plus cateva glume și muzică rap și rock și reggae… farse lui Alex după ce a adormit (l-am legat de pat cu scotch)… Mă rog, chestii plictisitoare…

12004750_1074800752533238_2130897177748301166_nRazele soarelui au pătruns prin ferestrele înclinate să ne anunțe că a venit și a doua zi de concurs. Trebuie să recunosc că cea mai grea sarcină din ziua aceasta a fost trezirea lui Răzvan. Adormise cam o oră și am încercat să fiu blândă, însă el dormea la fel de liniștit și după ce l-am pocnit cu o sticlă de plastic în cap. Ultima variantă a fost să îl împing din pat și, în sfârșit, a funcționat.

După micul dejun, ne-am pregătit pentru o excursie la Vulcanii Noroioși unde am condus roverele pe un traseu cu obstacole, pretinzând că ne aflăm cu
adevărat pe o planetă străină. Pentru misiunea principală, am
testat abilitățile
roverului pe un teren la alegere, mai simplu sau mai accidentat. Pentru misiunea secundară, am avut la dispoziție cinci minute pe o suprafață perindată cu diverse forme de teren: noroios, argilos, solid, pietros, acoperit cu plante mici sau iarbă. De aici, roverul a trebuit să culeagă roci, sol etc. pentru cei care au
ales ”colectarea probelor” ca misiune secundară sau să adune date din12004004_1641313226124574_848715647465864089_n
mediu folosind senzorii pentru ”monitorizarea parametrilor de mediu”. Noi am ales-o pe cea din urmă. Inițial, timpul era cel mai important criteriu de jurizare la această probă, totuși ploaia a intervenit, solul a devenit aproape mlăștinos de noroios (doar eram la Vulcanii Noroioși, nu?) și asta ne-a cam încurcat. În final, nu a mai contat prea mult timpul, ci felul în care roverul a trecut peste obstacole. Restul zilei am avut timp să analizăm datele colectate de rovere.

Am decis că cea mai bună variantă de interpretare a datelor este să trecem totul în grafice, ca fizicienii. Așa ca PowerPoint-ul nostru a fost format din vreo 10-15 slide-uri, fiecare constituit din câte un grafic reprezentând un parametru anume. În ultima zi, la proba finală, după ce am văzut prezentarea echipelor anterioare nouă, am constatat că a noastră era diferită. Unii dintre ei au adăugat comentarii, în timp ce noi aveam doar grafice, alții s-au bazat pe valorile efective ale parametrilor, în timp ce noi le-am comparat cu realitatea… După ultima echipă, fără explicații, juCarmenSylva Roverriul a rămas în privat pentru aproape o oră ca să delibereze.

După așteptare, a urmat partea în care suspansul avea să se încheie în sfârșit: premierea. Am primit cu toții certificate de participare și felicitări din partea juriului.  Competiția a fost extrem de strânsă, roverele participante,  performante și originale și ne-am temut. La început. Căci după aceste trei zile care au părut mai lungi decât o săptămână întreagă, concursul a căpătat alt sens pentru noi. Am plecat cu gandul la câștig și ne-am frământat că poate nu vom avea parte de el, pentru că până la urmă, acesta este scopul competiției. Dar, între timp, am cunoscut oameni noi, inteligenți și pasionați, am învățat și adunat atâtea experiențe unice, am avut parte de propuneri surprinzătoare: am primit invitația de a urma cursurile liceului Mircea cel Bătrân de la domnul profesor îndrumător al echipei Tomis; echipa Autovortex ne-a oferit șansa unei colaborări (Autovortex a avut numeroase performanțe la concursuri prestigioase de robotică). Toate aceste aspecte au devenit mult mai valoroase decât să trecem în palmares încă un alt premiu.

Se anunță locul trei: echipa Spectrum din București. Felicitări! Emoțiile lor au trecut… de la ei la noi.

Locul doi: IRIS Robotics din Focșani. Felicitări! Atmosfera a devenit și mai tensionată…

Locul unu („Suspans. Totul sau nimic”): CARMEN SYLVA ROVER! „Nu se poate. AM CÂȘTIGAAT!!” Am sărit de pe scaun, cu toții aplaudau, mergeam ca printr-un vis și vedeam în ceață: începusem să plâng și să râd în același timp. Toată energia, tot stresul acumulat, toate gândurile și frământările pe care le-am adunat timp de-o vară, toate m-au străbătut ca un spasm și am început să tremur din toate încheieturile. După bomba de experiențe de care avusesem parte în ultimele zile, deși câștigul nu mai era chiar o prioritate pentru noi, a fost cireașa de pe tort.
11891219_1641314296124467_2798747488321250408_n

Acum urmează sesiunea de mulțumiri… ca la premiile Oscar.

Mulțumim ROSA pentru organiza12004102_1641313719457858_6154540652416008758_nrea profesionistă și pentru concursul plin de ingeniozitate care ne-a îndreptat planurile pentru carieră către orizonturi mult mai largi! Nu uit să-i mulțumesc personal lui Virgiliu Pop pentru că m-a remarcat și m-a încurajat, a stabilit un clasament al simpatiei concurenților, neștiind însă că, în ochii noștri, cea mai simpatică persoană dintre toate, fie concurenți, fie organizatori, a fost chiar el. 🙂

Mulțumim doamnei Mihaela Poteră pentru că de fiecare dată când ne însoțește, ne duce să mâncăm prăjituri și povestim împreună despre filme, seriale și chiar despre fizică și nu e niciodată plictisitor. Ne încurajează și ne învață să ne punem singuri pe picioare.  Are grijă de noi ca o mamă, și, în același timp, se bucură alături de noi ca o adolescentă.

Mulțumim colegului nostru Paul Paraschiv pentru că ne-a ajutat cu poze, filmulețe și sfaturi, s-a implicat și a întregit echipa. Nu contează la ce concurs participăm, nu contează cine face parte oficial și cine nu din echipă, noi suntem mereu uniți și facem totul împreună.

Felicitări și mulțumiri tuturor concurenților pentru tot ce am învățat unii de la alții, pentru colegialitatea de care au dat dovadă în timpul competiției… Ce copii minunați, jucându-se, conducându-și spre realitate visele cu mașinuțele lor interplanetare!

Mulțumim domnului profesor diriginte Florin Șerbu! Dumneavoastră sunteți scânteia care a aprins și menține puternică flacăra spiritului nostru de echipă. Dumneavoastră sunteți lumina Luceafărului ce ne ghidează printre stelele din noaptea neștiinței. Probabil nu știți și poate aflați acum: noi vă iubim. Suntem neascultători și vă facem să ne certați mereu (mai ales Alex) dar nu ne pare rău pentru că toate acestea sunt amintiri ale momentelor speciale pe care le creăm împreună. Și sunt ale noastre… Doar ale noastre.

Print Friendly, PDF & Email
1.101